Irina Fodor a publicat primele imagini din Asia Express 2024. Filmările de pe Drumul Zeilor au început
Irina Fodor a publicat primele imagini din Asia Express. Prezentatoarea show-ului i-a anunţat pe cei care o urmăresc că au început filmările, iar printre probele dificile, atât ea, cât şi concurenţii au avut ocazia să descopere locuri incredibile.
Startul competiţiei Asia Express a avut loc în Thailanda, la templul budist White Temple mai exact, iar în spațiul public au apărut deja câteva imagini de la filmări.
Irina Fodor, primele imagini de la Asia Express
În acest sezon, prezentatoarea emisiunii a decis să ţină un jurnal cu fotografii din locurile în care ajung concurenţii pe Drumul Zeilor.
„Fiecare zi de cursă Asia Express aduce alt peisaj și fiecare noapte, alt loc de dormit, așa că, pe lângă alte sute de poze pe care le fac drept amintire, m-am hotărât să le strâng și pe cele care surprind ce văd eu pe fereastra camerei, zi după zi. Uneori, tabloul este spectaculos, alteori văd o bucățică de natură, ori o parte dintr-un oraș mare, sau un colț dintr-un sătuc. Mai sunt și zile în care se termină târziu cursa și începem până să se lumineze de-a binelea, așa că nu mai văd nimic, doar beznă”, a scris prezentatoarea Asia Express pe pagina sa de Instagram.
Într-o altă zi, Irina Fodor le-a transmis urmăritorilor că Thailanda este minunată şi abia aşteaptă să descopere cât mai multe lucruri fascinante despre aceste zone pline de mistere.
„Thailanda. Minunată țară au oamenii ăștia! Deși am fost în două vacanțe aici până acum, de data asta descopăr o cu totul altă latură a ei. Cursa Asia Express are darul ăsta, să scoată la iveală culori noi, și mai vii, și mai fascinante”, a scris soția lui Răzvan Fodor într-o altă postare.
Cine sunt concurenții de la Asia Express 2024
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, nașul și finul, Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creatorul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt curajoșii care pornesc în acest sezon într-o nouă aventură la capătul lumii.
Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, aceștia vor trebui să ajungă din Thailanda până în Bali, destinația marii finale a sezonului șapte. Drumul pe care îl vor parcurge va avea peste 7.000 de kilometri, fiind pentru prima oară când se va întinde pe durata a 11 etape, cu una în plus față de sezoanele trecute.
Sursă foto: social media